Coroane funerareCoroane flori

Biserica Icoanei

map

Biserica Icoanei din Bucureşti este un loc minunat, ce pare desprins din Rai, în care oamenii păşesc sfioşi, nevrând parcă să tulbure pacea sfinţilor şi a Maicii Domnului, care veghează asupra credincioşilor cu blândeţe şi iubire nesfârşită. Icoana făcătoare de minuni atrage paşii călătorilor veniţi să se roage şi să se regăsească, dându-le speranţă. Deşi se află în apropierea Pieţei Romane din Capitală, gălăgia şi agitaţia citadelei se sting brusc când intri în lăcaşul sfânt.

Cum este şi firesc pentru un aşezământ al Domnului, aici se nasc multe acţiuni de binefacere pentru persoanele care au nevoie de ajutor spiritual şi financiar, preotul paroh Ion Popescu fiind mereu în slujba celor sărmani. Veche de 300 de ani Sfântul lăcaş, care a dat numele străzii şi parcului din apropiere, are peste 300 de ani de existenţă.

Biserica este vizitată zilnic de credincioşi din toată ţara, atraşi de ecoul minunilor înfăptuite de icoana Maicii Domnului. Obiectul de cult datează din anul 1682, din timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi este realizat în totalitate din argint. Sfânta Fecioară este reprezentată cu Pruncul Iisus în braţe şi persoanele care vin aici spun că este grabnic ajutătoare. „Minunile icoanei au o tradiţie de peste 200 de ani, oamenii sosind de pretutindeni în număr mare pentru a se ruga Maicii Domnului. Sfânta Maria este mama noastră, dar şi a lui Iisus, astfel că nu poate decât să ne aducă mângâiere sufletului nostru”, ne povesteşte preotul. Femeile sterpe, mame prin rugăciune În forfota Bucureştiului există un loc în care oamenii cu probleme financiare sau de sănătate îşi găsesc alinare, în care rugile sunt ascultate. Slujbele şi cântările bisericeşti acompaniate divin de corul bisericii te duc mai aproape de Cel de Sus.

Adresa:

Str. Icoanei nr. 12, sector 2, Bucureşti, Romania

Telefon:

Pr. Paroh Ion Popescu: 0766055565; Codruta Militaru: 0755.054.614

Website:

COMANDA PRODUS

   

MESAJ



Exemplu: Regrete eterne, Nu te vom uita niciodata, Sincere regrete, Cu sufletul indurerat, Un ultim omagiu, Te vom purta mereu in suflet

Anulare

PRODUSUL ESTE DEJA IN COS

Ai adaugat deja acest produs in cosul de cumparaturi.

Finalizeaza comanda sau Vezi cosul
Continua cumparaturile